Răzvan Nica este fondatorul BuildGreen, prima companie din România dedicată consultanței pentru construcții sustenabile, și al Carbon Tool, o platformă inovatoare pentru gestionarea emisiilor de carbon. Cu o experiență de peste 15 ani, Răzvan a fost primul evaluator BREEAM din România și este un susținător activ al sustenabilității. A coordonat certificarea a peste 350 de proiecte, contribuind la stabilirea unor standarde de excelență în domeniul construcțiilor sustenabile.
Răzvan oferă consultanță pentru dezvoltarea strategiilor de sustenabilitate, raportarea conform standardelor europene, integrând taxonomia UE pentru investiții durabile, planificarea tranziției către emisii de carbon reduse cu ajutorul soluțiilor digitale, atât în domeniul construcțiilor, cât și în alte industrii.